Puterea gandului si a spiritului

Gandul este arhitectul destinului nostru. Viata noastra constituie simultan rezultatul gandurilor noastre….negative ori pozitive. Foarte multi oameni in zilele de astazi detin un psihic suficient de slab astfel incat sa se lase influentati de factorii exteriori, poate chiar manipulati de alti indivizi, prin diferite tehnici ale acestora. De ce nu incercam sa facem o introspectie? Sa ne constientizam conditia de om,  sa ne intrebam ce rost avem in acest univers…Unul dintre filosofii pentru care am mare stima, Immanuel Kant, in lucrarile sale cu o importanta majora pentru lumea ideilor si psihicul oamenilor, relateaza atat de concret, insusirea umana, intitulata: DATORIE! Daca toti pe lumea aceasta ne-am face datoria, de OM esentialmente, atunci universul ar fi complet diferit si nu ar mai exista haosul cotidian care se afla intr-un continuu proces de involutie…Evoluam, la nivel stiintific, tehnologic insa…unde sunt sufletele noastre? Ideile noastre? Ne vindem sufletul intr-un mod involuntar si inconstient, partii tehnologice…Devenim interesati de materie si nu de substanta esentiala…numita SPIRIT!  Ce ne costa sa acordam putina importanta trasaturilor fundamentale…. valorilor noastre spirituale si mintale? Daca acest lucru ar fi realizabil, evenimentele infame, ignobile, ar disparea, stresul nu va mai face ravagii in adancul fiintei noastre macinandu-ne virtutile, am deveni mult mai preocupati de sensul lucrurilor carora, am uitat sa le dam importanta cuvenita….Haideti sa gasim pacea si linistea fara de care fiinta noastra nu se poate purifica, sa privim natura sublima care ne creaza mereu o stare celesta si ne induce resentimente profunde….SA INTELEGEM ce se intampla in jurul nostru atunci cand vorbim sau cineva ne vorbeste, cand citim, cand oamenii se afla in impas….Daca vom intelege care este sensul vietii fiecaruia dintre noi, cu siguranta vom deveni mai pacifisti, vom regasi linistea…si ne vom face Datoria…Care? Aceea de a fi oameni…..Nu putem schimba o lume intreaga, dar ne putem schimba pe noi insine si astfel, lumea va deveni mai frumoasa…Credeti in voi….in spiritul vostru..in Divinitate….in….Dumnezeu…

Credeti in coincidente?

De ceva vreme, ma preocupa in mod deosebit acest aspect. Exista numeroase teorii si metode de a explica intr-un mod cat mai complex fundamentul care sta la baza a ceea ce se numeste …coincidenta! Personal, consider ca acest fenomen prezent in viata fiecarei fiinte umane, constituie un semnal de alarma si totodata un mijloc de comunicare a naturii divine cu fiecare individ in parte, fiind un avertisment pozitiv in relatiile inter-umane. Coincidentele ne apropie si ne ajuta sa dam un sens profund clipei, acelui Aici, Acum… Autorul James Redfield, in Profetiile de la Celestine, exemplifica intr-un mod extrem de vast si inteligibil ce inseamna coincidentele si ce reprezinta pentru oameni.

Voi credeti in coincidente?

Reintoarcere spre meditatie…

Celor atrasi de spiritualitate, le recomand cu generozitate, o muzica iesita din tipare ce ne conduce spre noi taramuri…spirituale…Gheorghe Iovu!

Un duo..sublim

Nu de putin timp ascult in mod constant,  un duo muzical fantastic: Secret Garden. Secret Garden este un duo muzical irlandezo-norvegian care s-a remarcat cântând muzică new age precum şi muzică neo-clasică. Muzica promovata de ei, emana sensibilitate, acuratete si sublim… ajutandu-ne simultan sa ne echilibram mintal si spiritual, pe o linie melodica pura, prin intermediul unor sunete care depasesc firescul, limitele, trecand prin noi si dincolo de noi…

Uimitor… sa vezi si sa nu crezi!!!

Ce parere aveti? :  http://fun.mivzakon.co.il/flash/video/2344/2344.html

Poveste…

S-a facut ca intr-o noapte, o fetita pe nume Ianna, statea ghemuita intr-un coltisor al unei stradute… Era trista, singura si… ofta adanc. Avea mereu privirea ridicata catre El…ii era cel mai bun prieten si vorbeau seara de seara. El era un sfetnic minunat, insa tacut. Primea raspunsuri atunci cand nici nu se astepta. Cu toate astea, Ianna era o fetita rabdatoare, incredibil de stralucitoare si gingasa, inzestrata cu un har nemaiintalnit pana atunci: privea oamenii si dincolo de ei. Probabil va intrebati de ce rataceste pe stradute pustii la ore atat de nocturne si tarzii. Ei bine, Ianna evadase dintr-un centru de plasament…ea nu avea parinti, singurul mentor fiind asistenta maternala care o ingrijea hranind-o, insa avand un comportament ostil fata de ceilalti copii, aceasta constituind o problema generala a acelui institut insa nimeni nu a indraznit sa ia masurile necesare. Fetita, dand dovada de o maturitate mintala iesita din comun, analizand situatia, stia ca nu va ajunge departe. Acolo, toti copii erau priviti in acelasi mod, chiar daca multi din ei aveau talente native ce trebuiau valorificate, insa, fiecare isi privea visul, asa cum fiecare dintre noi priveste rasaritul, fara sa reuseasca a-l atinge. Ianna avea deja o strategie formata precedent, urmand sa o puna in aplicare in noaptea ce avea sa vina. Dupa vizita asistentei maternale, inainte de culcare, Ianna, fiind situata la parter, deschise geamul cu o putere tacita astfel incat sa nu trezeasca niciunul din colegi. Iesi, apoi il inchise iar. Fetita se opri o clipa, privea in juru-i cu o mirare socanta, dar plina de fericire interioara pentru ca in sfarsit…era libera…Era o noapte linistita de august. Avea o tinta incerta, nu stia unde va ajunge insa mereu vorbea cu prietenul ei cel mai bun: Dumnezeu! Iannei nu ii era teama, stia ca are doi ingerasi pazitori care nu vor permite nimanui sa-i faca vreun rau… Fiind obosita, se asezase la coltul unei stradute ratacite, dar intr-un cartier ferit de rautati. Fetita adormi…

A doua zi, Ianna fusese observata de un locatar din apropiere, fiind atras de stralucirea fetitei… era minunata cand dormea. Barbatul se apropie de ea, se lasa mai jos si privea fetita nestiind cum sa o trezeasca…era sublima. Barbatul o acoperise cu propriul lui sacouas insa fetita se trezi, facu ochii mari privind mai intai cerul, apoi barbatul generos ce incerca sa ii acopere trupul cu ceva gros, pentru a-i tine de cald. Fetita il privi insistent cateva minute insir, cu o privire ce i-a strafulgerat trupul omului, timp de 2-3 secunde. Fara a constientiza prea multe, fetita incepuse sa vorbeasca…fara a rationa, spunandu-i ce se intampla cu el la momentul actua si faptul ca fetita lui murise intr-un accident rutier violent, cu 15 zile in urma. Barbatul, de-a dreptul frapat de spusele fetei, amuti subit, ramanand fara cuvinte. In acel moment Ianna isi reveni deodata, ca dintr-un soc de moment, si isi ceru scuze dand sa fuga imediat. Barbatul insa o prinsese de manuta, privind-o inmarmurit:” -Cum te numesti tu, fetita gingasa? Fata raspunzand cu o voce tremuranda:” – I…I..Ianna…” El:” Uite, ce zici daca ai merge cu mine intr-un parc super din preajma, sa bem un nectar de rodii?”..Fetita, deloc naiva, gratie puterii sale divine, simti o usurare spirituala intensa, zambind barbatului spunand:” Sunteti deosebit prin propria dumneavoastra natura…Aveti si o aura galben deschis..stiati? Nu fiti trist, Dumnezeu are grija de noi toti si va actiona ca atare. Mmm, eu nu stiu ce gust are rodia…mi-ar placea sa vad cum e”. Astfel, intre cei doi se crease o conexiune incredibila, ca o tranzitie de curent….de la unul la celalalt, fiind insa un puternic impact de energie, campul energetic al acestora intersectandu-se uluitor, iscand tensiunea de moment intre cei doi.

- Spune-mi, Ianna, de ce dormeai singura pe straduta? Te-ai ratacit? Unde sunt parintii tai? Cine esti tu cu adevarat?

- Ianna zambi coborand privirea in pamant, raspunzandu-i:” -Stiti, eu nu-mi cunosc parintii, insa prietenul meu, desi nu vorbeste, mi-a promis ca va avea grija de mine oriunde as fi in lumea asta…”

-  Nu vorbeste? Cum se face una ca asta? Cum se numeste prietenul tau? Unde l-ai cunoscut?

- Prietenul meu este… Dumnezeu…in fiecare seara vorbesc cu El, il privesc si imi zambeste, cerurile parca se deschid si… pot vedea dincolo de el…e frumos acolo… sa nu va fie teama de moarte…si de nimic pe lumea asta…Sunteti un om bun, mi-a facut cu ochiul…e un semn ca ma aproba.

- Dar… cum e posibil..o fetita atat de mica…asa de sclipitoare si gingasa ca o zana… sa priveasca oamenii in adancul lor, in mintea lor, si dincolo de ei? De unde stii ce se intampla cu mine? Si de accidentul fetitei mele? Ianna, esti inzestrata cu ceva iesit din comun…

- Nu, eu nu am facut nimic… Dumnezeu merge cu mine peste tot..stiti vorba aceea:” Hristos se afla in fiecare dintre noi”… astfel devenim mai buni… e adevarat, totul e real… dar oamenii sunt prea orbi, rai, si lipsiti de timp pentru a-L cunoaste…El este atat de ingaduitor cu noi toti…crede-ti-ma pe cuvant…” . Barbatul observa bucuria din sufletul copilului atunci cand vorbea despre prietenul ei…Dumnezeu, ramanand iar fara cuvinte.

- Mmm, e minunat gustul de rodie… sa stiti ca  fetita dumneavoastra este inconjurata de rodii si verdeata, paduri frumoase…este frumoasa tare..seamana cu dumneavoastra…”. Imediat ce fetita spuse asemenea cuvinte, se ridica de pe bancuta fugind in zare….la nu mai mult de cativa pasi…fetita disparu fara a lasa nicio urma. Barbatul o strigase continuu iar cand fetita disparu, amuti din nou.

Cu lacrimi in ochi si cu jumatate de pahar de nectar de rodii, barbatul marmuri:” – Un…inger  “. De atunci, atat el cat si familia lui, s-au imprietenit cu Dumnezeu, Ianna fiindu-i in gand mereu, simtindu-i prezenta uneori…

-

-

Disolutie extatica

Ma vezi?
Uite, iti promit ca maine voi radia din nou
Exact asa cum m-ai cunoscut prima oara.
Nu te voi dezamagi…de fapt niciodata nu am facut-o.
Maine iti promit ca voi fi altfel…
Altfel decat m-ai cunoscut pana acum.
Ma voi inalta pe un piedestal de sticla argintie,
Imi voi face aripi rupte din rasarit,
Si iti voi canta extatic din flaut.
Stii?
Am invatat ca Divinul ne poate duce
Acolo unde nici nu am visat.
Gratia Suprema zambeste cald,
Atunci cand ne ridicam ochii spre cer.
Zambeste cald, frumosul meu inger,
Cu chip ideal…
Maine va fi altfel, iubitul meu…
Ne vom trezi intr-un freamat,
Vom plange-amandoi, ziua de maine,
Ferice de noi, ferice de azi…
Nu vreau sa pleci…te rog mai ramai,
O clipa mai stai, sa vad doar un zambet
Sa plec fericita, in coltul din rai
Unde esti tu…
Te rog… mai stai…

Introspectie si ascensiune spirituala

Intr-o societate superficiala si meschina, este mai dificil sa ne reintoarcem atentia spre interior si sa ne dezvoltam latura spirituala existenta in fiecare dintre noi. Omul a uitat cine este cu adevarat si mai ales, a uitat sa fie om . Ne lasam dominati si atrasi de efemer, materialism si placeri carnale, denigrand astfel putin cate putin, spiritul. Suferim uneori de un grandios complex de superioritate prin ceea ce construim in mod real, prin ceea ce suntem. Prin propria natura, suntem superioare tuturor vietutoarelor de pe pamant, insa prin ceea ce facem (rau), depasim cu mult rationalul si limitele normalului, iar atunci nu mai suntem oameni in esenta ci niste denigranti irationali. Prin aspiratia spre ideal si perfectiune, omul nu va atinge nicidecum acel nivel de satisfactie ci dimpotriva, va ramane mereu frustrat deoarece perfectiunea este reprezentata doar de Dumnezeu si Natura Divina. Trebuie sa ne invatam a ne accepta pe noi insine, de a ne iubi sinele si a ne valorifica virtutile native prin cultivarea mintala si spirituala, prin regasirea cu noi insine, prin meditatie. Sa privim animalele, ele nu sunt si nu vor fi niciodata frustrate sau triste, nu se afla intr-o stare de stres ori tensiune continua, ci se afla intr-o permanenta comuniune si armonie cu natura. Se spune ca in viitor, oamenii vor fi mult mai preocupati de misticism, de natura divina, de alimentatia pur naturala si de partea spirituala indeosebi. Cum putem elimina stresul, anxietatea, rautatea? Simplu: prin meditatie si incepand ziua cu zambet, un gand bun si o scurta rugaciune. Nu putem schimba o lume intreaga subit, insa ne putem schimba pe noi insine si astfel vom contribui la propagarea binelui si disiparea oricarui element negativ.

As vrea…

Este tarziu dar placut.  Ador clipele petrecute cu mine insami, scriind in miez de noapte, invaluita de liniste, mister nocturn. Da, noaptea echivaleaza cu misticismul… un misticism cu raze de argint si o aura multicolora de… ganduri. Aud vioara, o simt, traiesc fiecare crescendo, piano sau forte. Acum aud harpa cu sunetul angelic, pur, conturat de suisuri ascendente si descendente. ASTA SUNT EU! Eu, in lumea mea de sunete vii, profunde, ce imi redau clipirea sperantei si acea luminita in ochisori, insotita de un zambet al inimii, al mintii si al spiritului. Zambesc si eu… am prins fericirea de picioruse… ii zambesc si ei, ar apoi o las, cu conditia de a mai trece pe la mine din cand in cand. Avem nevoie de fericire asa cum un pestisor are nevoie de o planta verde in micutul sau bol de sticla. Oare pestisorii se intristeaza? Oare ei plang? Ori sufera? As vrea sa ma metamorfozez intr-un pestisor… unul mic, sa stau intr-un bol mai mare si sa privesc prin el lumea toata… si sa-mi doresc sa fiu si eu… om!

Ingerii… ce fiinte divine. Atat de pure, intelepte, christice. As vrea sa fiu si eu in inger, sa am aripi mari, albe, vesmant alb, aura cristalina, par cu miros de lacramioara sau liliac, ochisori albastri ca lumina cerului. Sa calatoresc printre sunete, acorduri, game majore, printre raze sublime de rasarit… sa ating apa oceanului albastru… sa daruiesc fericire intregului univers.

Ce sunt lacrimile? De unde izvorasc? sau… cine le aduce? Multi savanti gasec diverse argumente insa putini unt cei ce isi asculta simturile, starile. Si eu am plans de nenumarate ori… acum plang iar. De ce? Pentru ca sufar in tacere, pentru ca nu vad ingerii iar pestisorii se ascund in ocean iar natura si-a pierdut verdele intens iar acum plange cu lacrimi cristaline, pentru ca nu mai vad soarele zambind cu dintisori de miere. Plang pentru ca intregul univers … plange. Dar nu vreau sa planga nimeni! Totul este prea minunat. Promit a construiesc o patura din aripi albe, moale, cu miros de crini si sa o astern peste univers, in el sa patrunda mireasma aripilor purificand omenirea. Sa se cristalizeze precum mierea si sa devina un fagure, lipsit de impuritati, de tensiune, de focul aprins al raului. Lumea? – o sfera colorata… cu suflet de copil…

As vrea sa cant un menuet, purtand masca venetiana. Nimic nu e imposibil… au ingerii grija de noi si noaptea deasemenea, iar Dumnezeu vegheaza totul…

Noapte buna, drag cuvant…(cu suflet)!

Fereastra sperantei

Stau ghemuita pe scaun de lemn

Si plang, cu lacrimi roze de cristal.

Cu o tinta incerta dar totusi fixista,

Privesc cu emotii ,pe fereastra sperantei.

Inca mai sper la o lume mai buna,

La un suflet mai cald,

La o viata-mplinita.

La oameni cu aripi de inger…